În câteva luni, malul drept al Nistrului riscă să se confrunte cu o nouă majorare a tarifului la energia electrică sau să recurgă la un grafic de deconectări. Opinia aparține expertului în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, și a fost exprimată în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Potrivit lui Tofilat, situația critică ar putea apărea în luna aprilie, imediat după încheierea sezonului de încălzire, când centralele termoelectrice (CET-uri) nu vor mai produce energie electrică.
„Noi producem aproximativ 300-350 MW de energie aici, pe teritoriul Republicii Moldova. În orele de vârf, dimineața și seara, consumăm 900 MW. De aceea, suntem nevoiți să importăm acest deficit. Cum ieșim din sezonul de încălzire și CET-urile nu vor mai lucra, acest deficit va crește și mai mult”, a remarcat Sergiu Tofilat.
Potrivit expertului, situația ar putea interveni din aprilie. „Vom fi nevoiți să luăm ceea nu ne ajunge la preț de avarie, care e 200-350 de euro, ceea ce este mult mai mult decât pe bursă, sau vom fi nevoiți să trecem la deconectări în evantai, la grafic de deconectări. Asta nu-i glumă”, a spus Sergiu Tofilat.
Pentru a evita o astfel de criză, expertul recomandă ca autoritățile să procure urgent turbine modulare pe gaz, capabile să producă energie electrică în mod eficient și rapid. Potrivit lui Sergiu Tofilat, aceste echipamente ar putea asigura un nivel minim de independență energetică. O turbină de acest gen produce 30-35 de MW de energie.
Potrivit Energocom, pentru astăzi, 15 ianuarie, pe malul drept al râului Nistru este planificat un consum similar de energie electrică ca și în ziua precedentă, 14 ianuarie. Compania anunță că a rezervat capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum cu importuri. Astfel, pe lângă electricitatea generată de CET-uri și instalațiile de energie regenerabilă, restul cererii va fi acoperit în baza contractelor bilaterale sau de pe bursă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.