Acasă Politic Sergiu Litvinenco merge mâine la Curtea Constitutională: Ce lege, adoptată de majoritatea...

Sergiu Litvinenco merge mâine la Curtea Constitutională: Ce lege, adoptată de majoritatea PSRM-Șor, l-a nemulțumit pe deputat

0

Ulrimile modificăroÎn legătură cu interpretările și speculațiile apărute în spațiul public, urmare a adoptării proiectului de lege cu privire la activitatea farmaciilor mobile și cel privind activitatea farmaceutică, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională.

„Majoritatea PSRM-Șor nu a votat doar modificările la Legea ANI. În același proiect (nr.495), pe ultima sută de metri, la inițiativa lui Sergiu Sîrbu, a fost modificat și Codul de procedură penală. Esența amendamentului – urmărirea penală în cazul art.330/2 „Îmbogățirea ilicită” din Codul penal poate fi pornită doar după ce există un act de constatare definitiv al ANI prin care se dovedește că există diferențe substanțiale între averea obținută și veniturile declarate. La modul practic asta face inaplicabil articolul art.330/2 „Îmbogățirea ilicită” din Codul penal, întrucât, pe de o parte, odată cu micșorarea termenului de prescripție (inclusiv în contextul celor menționate în postarea precedentă), ANI nu va mai putea să emită acte de constatare pe averi nejustificate, iar, pe de altă parte, procurorii nu vor putea să deschidă dosar câtă vreme nu există un act de constatare defintiv al ANI.
Cerc vicios și golirea de conținut a art.330/2 din Codul penal. Urmări pe termen scurt – și puținele dosare deshise pe „Îmbogățire ilicită” (Druță, Sternioală, Chitoroagă) trebuie încetate. Urmări pe termen mediu și lung (și evident că pentru asta s-a făcut) – devine practic imposibil urmărirea penală și confiscarea bunurilor celor care au jecmănit acest popor și nu își pot justifica averea, inclusiv a hoților care constituie astăzi majoritatea parlamentară și a celui care dorește tare să devină un fel de ”coordonator” după modelul lui Plahotniuc.
Această bătaie de joc față de oameni trebuie oprită. Luni, la prima ora, voi contesta această lege la Curtea Constituțională”, a declarat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.

Și Autoritatea Națională pentru Integritate a criticat ultimele modificări la legea ce o vizează. „Constatăm cu regret că atenționările Autorității față de acest proiect de lege nu a fost luate în considerare, iar modificările propuse vor conduce la blocarea activității inspectorilor de integritate, prin reducerea semnificativă a instrumentelor anticorupție de care dispun și la imposibilitatea realizării pe deplin a misiunii Autorității”, se arată într-un comunicat ANI.

Procesul de control al averii și al intereselor personale va putea fi efectuat în decursul a un an după încetarea sau expirarea mandatului, a funcției publice ori de demnitate publică. În prezent, termenul prevăzut de legislație este de 3 ani de la expirarea sau încetarea mandatului.

Potrivit proiectului, persoana care a fost supusă controlului va putea contesta actul de constatare nemijlocit în instanța judecătorească competentă pentru examinarea acțiunii în contencios administrativ. De asemenea, sancţiunea disciplinară va putea fi aplicată după rămânerea definitivă a actului de constatare, în condițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.