Acasă Politic Sergiu Litvinenco ar putea cere recuzarea preşedintelui Curţii Constituţionale de la examinarea...

Sergiu Litvinenco ar putea cere recuzarea preşedintelui Curţii Constituţionale de la examinarea sesizărilor privind măsurile instituite în perioada de urgenţă

0

Deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate Sergiu Litvinenco a adresat un demers președintelui Parlamentului pentru a fi sesizată Curtea Constituțională în vederea pornirii urmăririi disciplinare în raport cu președintele instituției, Vladimir Țurcan. Decizia ar veni după ce, vineri, preşedintele Igor Dodon a menționat că a vorbit cu președintele Curții Constituționale, care i-a spus că 4 magistraţi au votat pentru suspendarea Legii asumate de Guvern.

Vineri seara, în cadrul emisiunii „În centrul atenţiei” de la Publika TV Sergiu Litvinenco a declarat că ar putea să ceară recuzarea preşedintelui Curţii Constituţionale, Vladimir Țurcan, de la examinarea sesizărilor privind măsurile instituite în perioada de urgenţă. Nici la o zi de când a făcut declaraţia, Litvinenco a venit cu un demers în acest sens.

SERGIU LITVINENCO, deputat PAS: „Nu este exclus că noi luni vom cere recuzarea preşedintelui Curţii Constituţionale de la examinarea în fond a acestor sesizări. Având în vedere că dacă e să-l credem pe domnul președinte Dodon. El practic a divulgat care şi cum a votat şi a expus din start poziţia cu referie la subiectul care urmează să fie examinat de Curtea Constituţională.”

Iar deputatul grupului „Pro Moldova”, Sergiu Sîrbu, a cerut vineri Procuraturii Generale tragerea la răspunderea contravențională a şefului statului, pentru imixtiune în activitatea Curții Constituționale.

Amintim că membrii Curţii Constituționale au suspendat joi legea privind măsurile instituite în perioada de urgenţă, ca urmare a pandemiei de COVID-19, prin care Guvernul și-a asumat răspundere în fața Parlamentului. Hotărârea a fost emisă în urma unei sesizări depuse de deputatul PPDA, Dinu Plângău. Parlamentarul însă a solicitat suspendarea doar a unor prevederi ale documentului, nu a întregii legi, așa cum au decis Curtea Constituţională condusă de fostul socialist Vladimir Țurcan. Decizia Curţii Constituţionale l-a supărat pe premierul Ion Chicu care a învinuit opoziţia de iresponsabilitate pentru că blochează acordarea mai multor ajutoare pentru cetăţeni. Autorul sesizării Dinu Plângău a calificat declaraţiile prim-ministrului drept mincinoase.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.