Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat miercuri, în cursul întrevederii cu secretarul de stat american, Marco Rubio, că ţările europene şi Kievul sunt responsabile de prelungirea conflictului din Ucraina, a declarat ministerul său, relatează AFP.
În cursul unei întâlniri cu Rubio, în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York, Lavrov „a subliniat natura inacceptabilă a manevrelor efectuate de Kiev şi de unele capitale europene care vizează prelungirea conflictului”, a indicat Ministerul rus de Externe, scrie Digi24.RO.
Întrevederea survine la o zi după o surprinzătoare schimbare de poziţie a preşedintelui american Donald Trump, care, contrar a ceea ce a afirmat până în prezent, a sugerat că Ucraina poate recuceri toate teritoriile ocupate de Rusia, notează AFP, citată de Agerpres.
Mai devreme miercuri, în discursul susţinut la tribuna ONU, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a manifestat satisfacţia faţă de schimbarea radicală de poziţie a preşedintelui american Donald Trump după o discuţie avută marţi cu acesta la New York.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.