Acasă Istorii din spatele culisei Serghei Demcenco, șeful adjunct al ANP, care se afla în detenție în...

Serghei Demcenco, șeful adjunct al ANP, care se afla în detenție în penitenciar, ar fi spitalizat într-un spital internațional din capitală. Ce spun reprezentanții ANP

0

Serghei Demcenco, șeful adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), care se afla în arest preventiv în penitenciarul Pruncul, închisoare cu statut special, ar fi fost transferat și spitalizat într-un spital internațional din capitală.

Sursele ZdG spun că Demcenco a fost internat la spitalul internațional Medpark acuzând probleme de sănătate, iar concluziile medicale obținute de către șeful adjunct al ANP ar arăta că Demcenco ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă.

Pe site-ul Spitalului Internațional este menționat faptul că instituția medicală dispune de „departamente conform standardelor internaționale” și că este „primul și cel mai mare spital multidisciplinar privat din ţară”. Pentru o zi de spitalizare în această clinică, pacienții ar trebui să achite în jur de 100 de euro.

Solicitați de ZdG, responsabilii din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au negat faptul că Demcenco este spitalizat la Spitalul Internațional Medpark, însă au menționat că șeful adjunct al instituțiilor penitenciare este internat într-o instituție medicală publică, fără însă a ne oferi mai multe informații despre starea de sănătatea a lui Demcenco.

„Serghei Demcenco a fost internat într-o instituție medicală publică, unde urmează tratament prescris”, susțin reprezentanții ANP.

Contactat de ZdG, Dodica Ruslan, avocatul șefului adjunct al ANP, ne-a spus că nu are permisiunea clientului său pentru a ne oferi informații pe marginea acestui subiect.

La 6 martie curent, șeful adjunct al ANP a fost plasat din arest în izolator în arest la domiciliu, iar patru zile mai târziu, în urma recursului depus de procurorii PCCOCS, Demcenco a revin în arest în penitenciar.

Pe 15 februarie curent, Serghei Demcenco a fost reținut preventiv pentru 72 de ore, fiind învinuit de abuz de serviciu în interesul unui grup criminal specializat în sustragerea banilor de pe carduri bancare. Ulterior, magistrații au emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele șefului adjunct al ANP.

Până vineri, 26 februarie, fotografia lui Demcenco nu era încă introdusă în baza de date a sistemului penitenciar. ZdG a cerut marți explicații de la reprezentanții ANP, care au spus că vor difuza un comunicat de presă, dar acesta nu există deocamdată.

După ce Serghei Demcenco a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, ZdG a constat că el nu a fost fotografiat așa cum prevede procedura standard atunci când un deținut ajunge în închisoare. Mai exact, conform procedurii, atunci când sunt aduși în penitenciar, deținuților, inclusiv celor aflați în arest preventiv, li se iau amprentele și li se fac fotografii portret și din profil. Aceste informații se păstrează în baza de date a sistemului penitenciar chiar și după eliberarea deținuților.

Totodată, am aflat că Demcenco a fost plasat în aceeași celulă în care a fost deținut anterior fostul premier Vladimir Filat, celulă renovată, cu unitate sanitară proprie. Spre deosebire de Demcenco, Viorel Perciun, directorul Penitenciarului nr. 18 – Brănești, aflat și el în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13, a fost fotografiat, iar pozele acestuia au fost introduse în sistemul informatic.

Pe 25 februarie, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul procurorilor PCCOCS și a modificat arestul preventiv pentru 15 zile în privința șefului adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) Serghei Demcenco în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Directorul adjunct al ANP este învinuit de abuz de serviciu în interesul unui grup criminal.

În legătură cu dosarul în care figurează Demcenco, miercuri au avut loc percheziții ample în Penitenciarul nr. 15 – Cricova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.