Evghenia Guțul, Bașcana Găgăuziei, a fost condamnată astăzi la 7 ani de închisoare de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru implicarea într-o rețea de finanțare ilegală a unei formațiuni politice. Decizia a fost pronunțară astăzi de magistrații, iar Guțul a răspuns cu un mesaj sumbru, declarând doar „Totul va fi bine” înainte de a fi reținută.
În paralel, Svetlana Popan, fostă secretară a Partidului „Șor”, a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, deși procurorii ceruseră 8 ani. Ambele femei sunt acuzate de implicare într-o schemă ilegală de finanțare a partidului „Șor” și a unui concurent electoral între 2019 și 2022, cu bani proveniți din surse suspecte din Federația Rusă.
Conform acuzațiilor, Guțul a coordonat activitățile teritoriale ale partidului „Șor”, acceptând fonduri ilegale în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei, bani care ar fi fost infiltrați de grupuri criminale organizate din Rusia.
Deși ambele femei au pledat nevinovate, afirmând că procesul este motivat politic au fost reținute în sala de judecată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.