Preşedintele Consiliului de Administraţie al Moldovagaz, Vadim Ceban, a negat acuzaţiile de „îngheţare” a implementării celui de-al treilea pachet energetic în Moldova.
Potrivit Infotag, despre acest lucru el a declarat, marţi seară, la postul de televiziune N4, menţionând că „acordurile cu Gazprom nu prevăd refuzul implementării celui de-al treilea pachet energetic”.
„Acest lucru nici nu putea fi în contract, care nu afectează în niciun fel al treilea pachet energetic. Pentru că Moldova deja îl implementează.
Una dintre companiile de transport Vestmoldtransgaz a trecut deja certificarea în Moldova. Şi după aceasta, este incorect să spunem că Moldova nu implementează cel de-al treilea pachet energetic”, a spus Ceban.
În acelaşi timp, el recunoaşte şi că există probleme cu implementarea standardelor energetice europene în Republica Moldova – asta îi priveşte pe operatorii de reţea Moldovatransgaz şi Tiraspoltransgaz.
„Ambele sunt companii-fiice (Moldovagaz) şi există probleme în acest sens, pe care noi doi acţionari (împreună cu Gazprom) trebuie să le discutăm”, a spus Ceban.
Potrivit lui, există şi problema datoriei Moldovagaz faţă de Gazprom, precum şi problema protejării investiţiilor Gazprom – şi aceste aspecte vor fi discutate în cadrul unei şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.