Poliția Republicii Moldova anunță despre noi demisii. Este vorba despre Marin Maxian, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), și Oleg Pasat, șeful adjunct al Inspectoratului Național de Investigații (INI). Anunțul a fost făcut astăzi, 9 septembrie, pe pagina de Facebook a Poliției.
„În contextul noilor politici din domeniul resurselor umane și a managementului instituțional, conducerea Inspectoratului General al Poliției a acceptat astăzi două demisii ale unor angajați cu funcții de conducere.
Este vorba despre domnii Marin Maxian, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției și Oleg Pasat, șeful adjunct al Inspectoratului Național de Investigații.
Prioritatea de bază a instituției noastre este crearea unei echipe consolidate, care să activeze în beneficiul tuturor cetățenilor pentru a le oferi siguranța pe care și-o doresc”, se arată în mesajul IGP.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.