Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană (UE) va continua să vizeze economia de război a Rusiei și că următorul pachet de sancțiuni împotriva Moscovei ar urma să fie gata până luna viitoare.
Kaja Kallas a făcut această declarație după summitul virtual al Consiliului European asupra războiului din Ucraina, la o zi după reuniunea extraordinară de la Washington dintre președintele american Donald Trump și liderul ucrainean Volodimir Zelenski, alături de mai mulți lideri europeni veniți să îl susțină, transmite Reuters și Agerpres.
Kallas a spus că „unitatea dintre liderii UE în timpul summitului virtual de astăzi era palpabilă” și că ea a pus subiectele privind securitatea Ucrainei și sancțiunile împotriva Rusiei în capul agendei pentru negocierile de săptămâna viitoare dintre miniștrii apărării și de externe ai UE.
„În (președintele rus Vladimir) Putin nu se poate avea încredere că va respecta vreo promisiune sau vreun angajament. Din acest motiv, garanțiile de securitate trebuie să fie suficient de puternice și de credibile pentru a descuraja Rusia să se regrupeze și să atace din nou”, a subliniat Kaja Kallas într-o postare pe rețeaua socială X.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.