Acasă Economic Sechestru-record, dar recuperare minimă: Cât s-a întors din miliard

Sechestru-record, dar recuperare minimă: Cât s-a întors din miliard

0

Centrul Național Anticorupție (CNA) anunţa zilele trecute că Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) a aplicat sechestre în valoare de 110 milioane de lei în cadrul unor dosare penale, pornite pe spălare de bani, corupere şi trafic de droguri. Printre acestea se numără 8 autoturisme, inclusiv un bolid de lux, 31 terenuri şi 52 construcții, transmite SafeNews.md cu referire la Mold-street.com.

Potrivit CNA, aceasta ar fi o cifră-record în cazul sechestrelor, aplicate în acest an de ARBI, iar bolidul de lux, un Range Rover în valoare de peste un milion de lei, ar urma să fie vândut anticipat, până la o eventuală decizie de confiscare în vederea conservării valorii acestuia și asigurării recuperării eficiente a bunurilor spălate.

În 2020 a fost aplicat sechestru pe bunuri de 1,05 miliarde lei 

Statisticile reale privind recuperarea prejudiciilor financiare nu arată chiar atât de spectaculos comparativ cu informațiile din comunicatele CNA.

De exemplu, anul trecut, urmare a investigațiilor financiare paralele întreprinse de ARBI, au fost indisponibilizate prin aplicarea sechestrului pe 1.963 de bunuri/active a 96 de subiecți, în valoare de 1,05 miliarde lei (în comunicatele CNA este indicată cifra de 1,5 miliarde lei).

Cifra este una impresionată, chiar dacă este mai mică de 2,5 ori, comparativ cu anul 2019, când ARBI a aplicat sechestre pe bunuri și active în valoare de 2,61 miliarde lei (circa 150 milioane de dolari).

Grosul sechestrelor a fost pe bunuri imobiliare, arată un raport al CNA. De exemplu în 2020 a fost pus sechestru pe 150 construcții nelocative în valoare de 184 milioane lei și 44 construcții locative în valoare de aproape 145 milioane lei. Totodată a fost aplicat sechestru pe conturi bancare pe care se aflau circa 155 milioane lei.

PCCOCS a raportat că a pus sechestru pe bunuri și active infracționale în valoare de aproape 444 milioane lei, Procuratura Anticorupție – de 351 milioane lei, iar Procuratura Generală – de 219 milioane lei.

S-a încasat de 25 ori mai puțin

Mult mai prost arată statisticile la capitolul recuperarea reală a bunurilor infracționale. Astfel, în 2020, pe conturile trezoreriale ale ARBI au ajuns doar 41,3 milioane lei, adică de 25 de ori mai puțin decât valoarea bunurilor și activelor sechestrate anul trecut.

Totuși, este o creștere de aproape 3 ori față de anul 2019, când pe conturile trezoreriale ale ARBI s-a acumulat suma de circa 15,2 milioane lei, adică de 172 de ori mai puțin decât valoarea bunurilor și activelor sechestrate.

Mai adăugăm că pe o mare parte din activele pe care s-a pus sechestru în 2019-2020, acesta a fost deja ridicat, în urma unor decizii de judecată sau ordonanțe ale procurorilor. Inclusiv și pe bunuri care în trecut au aparținut familiei lui Ilan Șor. De exemplu magazinele duty free.

Or, se constată că în unele cazuri acțiunile procurorilor și ofițerilor de anchetă nu au fost urmate și de prezentarea unor probe concludente.

Licitații simplificate

Pentru a facilita recuperarea de către ARBI a prejudiciilor, anul trecut Guvernul a modificat o serie de prevederi ale Regulamentului cu privire la evaluarea, administrarea și valorificarea bunurilor infracționale (sechestrate), pentru „fortificarea capacităților Agenției (ARBI n.r.) de a administra eficient bunurile infracționale (sechestrate), și anume, mijloacele bănești sechestrate pe conturile bancare”.

De exemplu a fost modificat punctul 13 din Regulament care permite: „În cazul aplicării sechestrului în scopul recuperării prejudiciului cauzat sau garantării achitării amenzii, persoana bănuită, învinuită, inculpată, sau civilmente responsabilă sau reprezentanții acesteia, al cărei bun este pus sub sechestru, poate să transfere o contravaloare egală cu valoarea bunului indisponibilizat la conturile trezoreriale gestionate de Agenție, în termen de 15 zile de la data aducerii la cunoștință”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.