Acasă Anticipate 2021 „Se încearcă obstrucționarea votului în diasporă”. Litvinenco anunță că va depune un...

„Se încearcă obstrucționarea votului în diasporă”. Litvinenco anunță că va depune un demers la CEC

0

Sergiu Litvinencco a anunțat luni, 5 iulie, că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va depune un demers la Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care va solicita înlocuirea persoanelor delegate de Partidul Socialiștilor (PSRM), argumentând că ultimii încearcă să împiedice buna desfășurare în diasporă a alegerilor din 11 iulie. De asemenea, vor solicita să fie suplimentat numărul de operatori la secțiile aglomerate.

„Primim tot mai multe semnale despre încercările disperate de obstrucționare a votului în diasporă. Sunt cel putin 3 lucruri pe care le face PSRM fie direct, fie prin reprezentanții lor de la CEC. În primul rând, vorbim despre delegarea sau, mai bine zis, nedelegarea membrilor birourilor electorale pe cota PSRM și Șor. Conform legii, fiecare partid parlamentar are atribuția de a delega câte un membru în biroul electoral din diasporă (BESV). Atât PSRM, cât și Partidul „Șor” nu deleagă oameni reali în aceste birouri. Persoanele pe care ei formal le deleagă, fie că nu răspund la telefon, fie că dacă răspund la telefon spun că habar nu au despre faptul că sunt delegați. Este clar că acest lucru se face pentru a îngreuna procesul de votare în ziua alegerilor. Este una când în biroul electoral sunt nouă membri și respectiv delimitarea are loc într-un fel și este cu totul altceva când sunt doar șapte membri în aceste birouri electorale. Logica socialiștilor este următoarea: se adună oamenii în fața secției de votare, văd că procesul decurge greu, este cald afară, respectiv, o parte s-ar putea să plece acasă și să nu mai ajungă nemijlocit la procesul de votare. În acest sens, ne vom adresa CEC cu un demers prin care vom solicita ca acei mebri din BESV delegați de Socialiști și Șor, care nu răspund sau nu au de gând să participe ca membri, să fie schimbați cu alte persoane din registrul funcționarilor electorali, care este prevăzută de cadrul normativ”, a declarat Litvinenco.

Potrivit lui Litvinenco, a doua problemă este nerepartizarea numărului suficient de operatori.

„Deși s-au solicitat 3 operatori, CEC-ul prin Lebedinschi a alocat doar 2. Și asta, la fel poate îngreuna procesul de votare. Trebuie să înțelegem foarte bine că în diasporă, spre deosebire de secțiile de votare din țară, alegătorul nu doar semnează în lista electorală, ci se completeaza toate rubricile din lista electorală. Evident că asta necesită cu mult mai mult timp. Le vom solicita CEC-ului încă o dată, inclusiv în formă scrisă, să rezolve aceste probleme. Îl rog, pe această cale pe Maxim Lebedinschi să înceteze să îndeplinească orbește toate indicațiile al lui Dodon, pentru că e clar că scopul socialiștilor este de a pune bețe-n roate”, a adăugat Litvinenco.

În același timp. politicianul a atras atenția și asupra unei alte știri false.

„Încă un fake news care circulă pe internet și este promovat insistent de socialiști este că autoritățile tărilor unde diaspora va vota ar intenționa să verifice actele lor chiar lângă secțiile de votare. Este un fals ordinar. Așa cum până acum nu a fost așa ceva, nici pe 11 iulie asta nu se va întâmpla. Dragi cetățeni din diasporă, vedeți cât de disperați sunt acești socialiști. Fac totul doar ca să obstrucționeze procesul de vot”, a adăugat Litvinenco.

Deocamdată, nici reprezentanții CEC și nici PSRM nu au venit cu reacții la acest subiect.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.