Barcelona și Juventus au un acord de principiu pentru transferul atacantului uruguayan Luis Suarez (33 de ani).
Cele două cluburi se află într-o fază avansată a negocierilor, având un acord de principiu, după ce fobalistul s-ar fi înțeles deja cu Juventus în ceea ce privește detaliile contractuale. Potrivit Goal.com, Suarez va primi 10 milioane de euro net anual, iar contractul său se va întinde pe o perioadă de 3 ani.
Este de așteptat ca suma achitată de Juventus să fie una destul de mică, în jur de 15 milioane de euro, considerând că Suarez nu se află în planurile antrenorului Ronald Koeman pentru stagiunea viitoare.
Ceea ce rămâne de făcut pentru Luis Suarez este ca acesta să dea un examen de limbă și cultură italiană, care îi va permite să obțină pașaportul italian. Astfel, sud-americanul nu va mai ocupa unul dintre locurile pentru fotbaliști străini din lotul „Bătrânei doamne”. Potrivit Marca, examenul va avea loc luni, 7 septembrie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.