Conform surselor BANI.MD, un schimb important de funcții guvernamentale urmează să fie anunțat în această seară de către premierul Dorin Recean. Astfel, Vladimir Bolea va fi numit ministru al Infrastructurii, înlocuindu-l pe Andrei Spînu, în timp ce Ludmila Catlabuga va prelua conducerea Ministerului Agriculturii, unde îl va înlocui pe Bolea.
Aceste schimbări de personal sunt doar începutul unei serii de măsuri care vizează reformarea unor sectoare cheie ale economiei. Potrivit aceleași surse, asociațiile de profesioniști din domeniul agriculturii sunt așteptate să propună candidaturi pentru două posturi de consilieri pe problemele complexului agroindustrial, unul pe lângă Prim-ministru și altul pe lângă Președintele Republicii Moldova.
De asemenea, în contextul dificultăților din sectorul agricol, a fost propusă crearea Agenției pentru Restructurarea Agriculturii, o instituție destinată să identifice soluții pentru sectoarele aflate în criză și pentru problemele financiare din acest domeniu.
Într-o altă mișcare guvernamentală, la Ministerul de Interne va fi numită Daniela Misail-Nichitin, actual secretar de stat, care îl va înlocui pe Adrian Efros în funcția de ministru.
Acum aproape o săptămână, premierul Dorin Receam declrar că vor fi anunțate schimbările importante în procesul de guvernare din Republica Moldova, inclusiv nominalizarea noilor lideri care vor conduce schimbările necesare. Recean a subliniat că au avut loc consultări extinse cu diverse organizații, întreprinderi și cetățeni, iar scopul este de a face guvernarea mai eficientă și de a accelera procesele care necesită schimbări urgente.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.