Vremea se va răci brusc la sfârșitul acestei săptămâni. Se anunță ploi și temperaturi scăzute pentru duminică și luni. Meteorologii prognozează precipitații în zona de nord și, local, în sud-vestul țării, transmite IPN.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, sâmbătă ne așteaptă o zi deosebit de caldă, o ocazie excelentă pentru activități în aer liber, dar oamenii nu ar trebui să se lase înșelați de această căldură neobișnuită pentru această perioadă și să fie pregătiți pentru o răcire bruscă a vremii. Asta pentru că duminică aerul rece din vest va pătrunde rapid pe teritoriul țării noastre, provocând o scădere mare a temperaturilor și vânt puternic.
Se anunță primele nopți reci din această toamnă: temperatura aerului va scădea de la 13-18 grade până la 8-13 grade Celsius, luni noaptea. Și dacă sâmbătă maximele vor varia între 25 și 30 de grade, atunci luni deja vor oscila între 13 și 18 grade Celsius.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.