Acasă Extern Scandal în Islanda: Ministra pentru copii a demisionat după ce s-a aflat...

Scandal în Islanda: Ministra pentru copii a demisionat după ce s-a aflat că a făcut un copil cu un adolescent în urmă cu 36 de ani

0

Ministra pentru copii din Islanda a demisionat după ce a recunoscut că a avut un copil cu un adolescent acum mai bine de 30 de ani. Ásthildur Lóa Thórsdóttir a declarat într-un interviu acordat presei că a început o relație când băiatul avea 15 ani, iar ea, în vârstă de 22 de ani, era consilier la un grup religios pe care îl frecventa.

Thórsdóttir a născut când băiatul cu care a avut o relație avea 16 ani, iar ea 23.

„Aceasta este o chestiune foarte personală [și] din respect pentru persoana în cauză, nu voi comenta pe fond”, a spus Prim-ministra Islandei, Kristrún Frostadóttir

Potrivit ziarului islandez Visir, Frostadóttir a declarat că a primit confirmarea poveștii abia joi seara. Ea a convocat-o imediat pe ministra pentru copii la biroul său, unde aceasta a demisionat.

Agenția de presă islandeză RUV a dezvăluit povestea joi seara.

Thórsdóttir a povestit într-un interviu că l-a cunoscut pe tată, pe care RUV îl numește Eirík Ásmundsson, în timp ce ea lucra la grupul religios Trú og líf (Religie și viață), căruia el s-ar fi alăturat din cauza unei vieți familiale problematice.

El avea 15 ani, iar ea avea 22 de ani la momentul întâlnirii. Thórsdóttir a dat naștere fiului lor când amândoi erau cu un an mai mari.

RUV relatează că relația a fost secretă, dar că Ásmundsson a fost prezent la nașterea copilului său și a petrecut primul an cu el. Cu toate acestea, agenția de știri scrie că acest lucru s-a schimbat atunci când Thórsdóttir și-a cunoscut actualul soț.

Jurnaliștii RUV spun că au văzut documente pe care Ásmundsson le-a depus la Ministerul Justiției din Islanda, solicitând să aibă acces la fiul său, dar că Thórsdóttir a refuzat acest lucru, solicitând – și primind – plăți de întreținere a copilului de la el în următorii 18 ani.

O rudă a lui Ásmundsson a încercat de două ori săptămâna trecută să o contacteze pe șefa guvernului islandez cu privire la această relație.

Frostadóttir a declarat joi seară că, atunci când femeia a dezvăluit că este vorba despre un ministru al guvernului, ea a cerut mai multe informații, ceea ce a dus la dezvăluirea informației și demisia ministrei.

În interviul televizat acordat aseară postului RUV, Thórsdóttir s-a declarat supărată că femeia a contact-o pe șefa guvernului.

În timp ce vârsta de consimțământ în Islanda este de 15 ani, este ilegală întreținerea de relații sexuale cu o persoană sub 18 ani dacă celălalt partener este profesorul sau mentorul acesteia, dacă minorul depinde financiar de el sau dacă minorul lucrează pentru el. Sentința maximă pentru această infracțiune este de trei ani de închisoare.

În ciuda demisiei din funcția de ministru, Ásthildur Lóa Thórsdottir a declarat că nu intenționează să părăsească parlamentul.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.