Un tânăr în vârsta 26 ani a fost condamnat la închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru aplicarea violenței asupra unei persoane cu funcție de răspundere. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, pe 7 octombrie 2022.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii generale, bărbatul vizat este învinuit că, la data de 19 februarie 2022, în timp ce se afla în curtea unei case dintr-un sat din raionul Briceni, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a manifestat un comportament agresiv cu utilizarea expresiilor necenzurate, a ignorat cerințele legale de a respecta ordinea publică a angajaților Inspectoratului de Poliție Briceni, care se aflau într-o misiune de serviciu prezenți la fața locului, unde documentau un alt caz.
În continuarea acțiunilor sale ilegale, inculpatul, în mod intenționat l-a agresat fizic pe un colaboratorilor de poliție, lovindu-l intenționat cu piciorul peste mână, cauzându-i fractură de os, ce se califică ca vătămare corporală medie, după care, manifestându-și furia, a deteriorat geamul automobilului de serviciu cu care s-au deplasat angajații de poliție.
Potrivit Procuraturii, persoana condamnată nu este la prima abatere de ordin penal, aceasta fiind anterior condamnată pentru comiterea altor tipuri de infracțiuni.
Instanța de judecată a menținut măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicat în privința inculpatului, până la intrarea sentinței în vigoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.