Acasă Social Șarov: Numele celor implicați în tergiversare vor ieși la suprafață

Șarov: Numele celor implicați în tergiversare vor ieși la suprafață

0

Procesul de confirmare în funcție a rectorului Universității de Stat din Moldova a fost tergiversat intenționat și a avut drept scop eliminarea lui Igor Șarov de la șefia instituției. Afirmația aparține noului rector și a fost făcută într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Jurnal TV, transmite SafeNews.md.

Deși nu a primit nicio explicație de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, rectorul USM este convins că totul a fost regizat.

„Cred că acest proces a fost tergiversat intenționat. Chiar dacă se găsesc justificări cu contestațiile care au fost depuse la minister, prima din ele care a fost depusă regulamentar, abia peste două luni și jumătate s-a aflat că e anonimă.  Imediat după examinarea acestei contestații, apare alta cu același text, dar semnată de o persoană care nu a făcut parte din proces. Mai devreme sau mai târziu, vor ieși la suprafață și numele celor implicați”, a declarat Igor Șarov.

Noul rector al USM a vorbit despre prioritățile pe care și le propune în perioada imediat următoare.

„În primul rând, prioritatea numărul 1 este să trecem de Covid. Am pierdut trei cadre universitare de o mare valoare, avem studenți bolnavi. Îmi propun îmbunătățirea condițiilor pentru studenți, o atenție sporită pentru profesori, problemele legate de infrastructură. Foarte prost stăm la capitolul digitalizare, wi-fi prin spațiile din universitate. O mare parte din sălile noastre nu mai corespund cerințelor. Investițiile în infrastructură sunt necesare pentru a opri plecarea tinerilor peste hotare”, a menționat Igor Șarov.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.