Mai multe documente importante pentru Republica Moldova au fost semnate astăzi, 15 decembrie, la Bruxelles. La ceremonie a participat și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de Katarína Mathernová, director general adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere la Comisia Europeană.
Potrivit unui comunicat remis presei, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a semnat cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și cei ai Băncii Europene de Investiții documentele care confirmă încheierea acordurilor necesare pentru implementarea proiectului „Eficiența energetică a Republicii Moldova”.
Datorită acestui proiect, în Republica Moldova va fi lansat un program național de reabilitare energetică a clădirilor din toată țara, cu accent pe cele cu destinație socială.
Beneficiare sunt instituțiile publice de importanță națională, precum spitalele republicane, dar și cele de importanță locală și municipală – grădinițe, școli, spitale municipale și raionale.
Astfel, doar prin reabilitarea instituțiilor spitalicești, anual, vor avea parte de servicii mai bune peste 250.000 de pacienți, iar statul va economisi cel puțin 5,2 milioane de euro.
Proiectul presupune acordarea a două împrumuturi de câte 30 de milioane de euro de la BEI și BERD și a unui grant de 2,8 milioane de la Platforma de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene și de la Fondul fiduciar de asistență tehnică pentru țările PaE.
Tot astăzi, 15 decembrie, a fost semnată Scrisoarea de intenție privind disponibilitatea BEI de a acorda un împrumut de până la 150 de milioane de euro pentru Proiectul „Moldova Drumuri IV”.
Din acești bani vor fi reabilitate, modernizate și extinse peste 150 de kilometri de drumuri prioritare în toată țara, iar o infrastructură rutieră modernă înseamnă beneficii în plus pentru oameni și economie.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.