Corupţia din România pune în pericol securitatea Europei. Mii de cetăţeni ruşi au obţinut în ultimii ani documente româneşti de identitate, după ce au mituit funcţionari de la Evidenţa Populaţiei. 7.000 de astfel de documente au fost eliberate doar în micuţul oraş Săveni, din Botoşani, care a fost ocupat, marţi, de mascaţi. Temerea autorităţilor este că printre ruşii care obţin acte româneşti se ascund agenţii lui Putin, care au misiunea de a semăna panică în ţările Uniunii Europene. Un astfel de sabotor cu paşaport românesc a fost arestat deja, după ce a incendiat casa premierului Marii Britanii, transmite SafeNews.md cu referire la observatornews.ro.
O armată de mascaţi, procurori şi ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră au descins, marţi, în Săveni. Autorităţile spun că orăşelul cu 6.000 de locuitori a funcţionat în ultimii doi ani ca o fabrică de acte româneşti pentru cetăţenii ruşi.
7.000 de cărţi de indentitate ar fi fost eliberate în Săveni în baza unor acte de cetăţenie false. Aşa au ajuns ruşii, ucrainenii şi alţi cetăţeni din spaţiul ex-sovietic să poată călători în Europa cu paşaport românesc, identităţi inventate şi caziere spălate. Nu e exclus, spun surse din anchetă, ca printre ei să se fi strecurat şi spioni.
„Un caz răsunător este cel al lui Stanislav Carpiuc. Un ucrainean cu simpatii pro-ruse care a incendiat, în luna mai, casa premierului Marii Britanii. Când a fost prins, autorităţile au constatat că bărbatul de 26 de ani avea paşaport românesc, deşi nu vorbea o boabă de română” a relatat situaţia Reporterul Observator Bianca Iacob.
Acesta este un atac la adresa noastră, a tuturor. Asupra democraţiei şi a valorilor pe care le reprezentăm” a declarat premierul Marii Britanii, Keir Starmer în urma incidentului din mai.
Schema extrem de riscantă, inclusiv pentru securitatea naţională, ar fi fost coordonată de o grupare din Republica Moldova, spun sursele.
Aici se falsificau documentele de cetăţenie românească. Ruşii acţionau apoi pe două căi. Ori plăteau între 150 şi 200 de euro proprietarilor de case din România pentru a fi luaţi în spaţiu. Ori mituiau funcţionarii de la Evidenţa Populaţiei. În schimbul banilor, aceştia eliberau buletine româneşti cu domicilii şi identităţi fictive sau pe adresele unor cetăţeni care nu ştiau nimic. Reţeaua avea conexiuni şi în judeţele Gorj şi Dâmboviţa, potrivit surselor Observator.
Trei funcţionare de la Evidenţa Populaţiei din Săveni au ajuns la audieri.
Primarul din Săveni spune că nu ştia nimic. Deşi localitatea şi-a dublat numărul de locuitori în ultimii 2 ani. Potrivit surselor Observator, se organizau curse cu autocarul pentru indivizii care-şi cumpărau acte false.
Bucuroşi că avem musafiri, ca de fiecare dată, să vadă ce oraş frumos construim. … E o anchetă care nu ne vizează efectiv pe noi, e ceva în legătură cu Evidenţa Populaţiei” a declarat Petru-Relu Tîrzioru, primarul oraşului Săveni.
Reporter: Evidenţa Populaţiei nu ţine de primărie?
Primarul din Săveni: Păi ţine, dar sunt servicii cu statut aproape separat. Suntem într-un parteneriat mai degrabă decât într-o subordonare.
Săveni nu este singura fabrică de acte româneşti. Anul trecut, procurorii au stabilit că 10.000 de ruşi, ucraineni şi moldoveni au primit după acelaşi sistem acte româneşti de la Evidenţa Populaţiei din localităţile botoşănene Vârfu Câmpului şi Bucecea.
„Pentru Rusia este o dovadă că uite, ce slabi sunt europenii care nu sunt în stare să se protejeze mai bine şi ca urmare de ce nu am încerca să le arătăm cât de slabi sunt” a explicat expertul în politici de securitate Hari Bucur-Marcu.
În timp ce ruşii obţin cu miile paşapoarte româneşti, în Europa se înmulţesc cazurile de sabotaj puse pe seama agenţilor Moscovei. Atacurile, menite să slăbească încrederea în autorităţi şi să creeze un sentiment de nesiguranţă merg de la devastarea magazinelor deţinute de ucraineni, până la incendieri de mall-uri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.