Peste 300.000 de ruși au plecat din țară din cauza războiului început de Vladimir Putin în Ucraina. Aproximativ 10% dintre ei au ajuns în Georgia, unde nu sunt însă priviți cu ochi buni din cauza conflictului din 2008.
Refugiații ruși spun că nu sunt de acord cu politica lui Putin și că se tem de consecințele deciziei lor de a fugi din țară. Ei spun că le e frică de acțiunile interne și externe ale Kremlinului, dar și de problemele diplomatice ale Moscovei cu Occidentul.
Anton a plecat din Rusia în urmă cu 3 ani, deoarece a fost condamnat la 6 ani de închisoare din cauza ativității sale politice. Acum îi ajută pe alți ruși să ajungă în Georgia.
Anton: „Ruşii sunt priviţi ca agresori. Georgia are o relaţie foarte dificilă cu Rusia din cauza războiului din 2008. Din acest motiv, georgienii simpatizează cu Ucraina şi îi dispreţuiesc pe ruşi. În toată lumea, ruşii sunt consideraţi toxici!”
„Cu aşa mulţi ruşi aici, este un risc mare pentru o ţară mică aşa cum este Georgia. Ştim că Putin vrea să-şi ‘elibereze’ cetăţenii din alte ţări. Se poate folosi de acest pretext ca să invadeze iar Georgia”.
„Ruşii care pleacă din ţară nu rezolvă aşa problema. Trebuie să rămână acolo şi să lupte împotriva lui Putin. Atât timp cât Putin este la putere, nu mă întorc acasă”.
35.000 de ruși au ales Georgia, deoarece nu au nevoie de viză ca să intre în fosta republică sovietică.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.