Acasă Extern Rusia, suspectată că s-ar afla în spatele unei acţiuni de sabotaj care...

Rusia, suspectată că s-ar afla în spatele unei acţiuni de sabotaj care a declanşat un incendiu într-un depozit DHL din Marea Britanie

0

Poliţia antiteroristă britanică investighează un incendiu provocat de un colet care a luat foc într-un depozit DHL din Birmingham, în luna iulie, suspectând o campanie de sabotaj a serviciilor secrete ruse, după ce un caz similar în Germania, tot în iulie, a fost atribuit Rusiei de serviciile secrete germane, relatează AFP.

În Marea Britanie, incidentul a avut loc la 22 iulie 2024 într-un depozit al grupului logistic DHL de la periferia oraşului Birmingham. Un colet a luat foc, declanşând un incendiu care nu a provocat răniţi. Potrivit cotidianului The Guardian, coletul fusese transportat cu avionul până acolo. Destinaţia acestuia nu este cunoscută.

Un purtător de cuvânt al diviziei antiteroriste a Poliţiei Metropolitane a confirmat pentru AFP că este în curs o anchetă privind „un incident” la depozit. „Luni, 22 iulie, un colet aflat la faţa locului a luat foc”, iar comandamentul antiterorist lucrează „împreună cu alţi parteneri europeni (…) pentru a identifica dacă (acest incident) ar putea fi legat sau nu de alte incidente similare din Europa”, a transmis oficialul.

Anchetatorii britanici suspectează că acest incident face parte dintr-o campanie a serviciilor secrete ruse în întreaga Europă, potrivit The Guardian. La începutul acestei săptămâni, şeful serviciilor germane de informaţii interne, Thomas Haldenwang, s-a referit la cazul unui colet care a luat foc într-un centru DHL din Leipzig, în luna iulie, înainte ca acesta să fie transportat cu avionul. În cazul în care coletul ar fi explodat la bord în timpul zborului, „ar fi avut loc un accident şi resturile ar fi putut lovi toate persoanele de aici din Germania, inclusiv pe cele care simpatizează cu Putin şi cu regimul său, fie vădit, fie în secret”, a declarat Haldenwang.

Săptămâna trecută, Ken McCallum, şeful serviciului britanic de informaţii interne, MI5, a avertizat cu privire la „haosul” pe care, în opinia sa, Rusia intenţionează să îl semene în Regatul Unit şi în Europa, prin intermediul agenţiei sale de informaţii militare GRU, din cauza sprijinului occidental pentru Ucraina. În plus faţă de ameninţarea teroristă, „ne confruntăm acum, în paralel, cu comploturi sponsorizate de stat pentru a comite asasinate sau acte de sabotaj, pe fundalul unui război pe teritoriul european”, a spus el.

La începutul lunii octombrie, şase bărbaţi au compărut în faţa unui tribunal londonez, fiind acuzaţi de implicare în incendierea, în martie, a unor depozite industriale deţinute de ucraineni în estul Londrei, o acţiune care ar fi fost întreprinsă în numele grupului paramilitar rus Wagner.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.