Acasă Extern Rusia își afișează armele nucleare: Exerciții cu racheta balistică Iars

Rusia își afișează armele nucleare: Exerciții cu racheta balistică Iars

0

Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri, 5 iulie, că desfăşoară exerciţii care implică rachete balistice intercontinentale nucleare Iars, cu încărcături multiple. Anunțul vine la mai puţin de o lună după organizarea unor exerciții cu arme nucleare tactice, relatează agenția de presă Reuters.

Ministerul Apărării de la Moscova a susținut că echipajele lansatoarelor de rachete Iars din cel puţin două regiuni sunt pregătite să se deplaseze pe o distanță de peste 100 de kilometri şi să exerseze camuflarea şi desfăşurarea, scrie libertatea.ro.

Moscova a publicat o înregistrare video care arată un lansator mobil ce face manevre de-a lungul unor drumuri forestiere şi îşi ia poziţie, după care trupele îl acoperă cu o plasă de camuflaj.

„Exerciţii similare vor fi organizate de alte unităţi de rachete în viitorul apropiat”, a anunțat Ministerul rus al Apărării.

În iunie, Rusia a efectuat exerciţii cu arme nucleare tactice împreună cu aliatul său Belarus. Liderul rus Vladimir Putin a susținut atunci că nu are nevoie să utilizeze arme nucleare în Ucraina, dar a adăugat că nu exclude modificarea doctrinei nucleare a Rusiei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.