Rusia l-a acuzat sâmbătă pe Volodimir Zelenski că ameninţă siguranţa comemorărilor sale din cel de-al Doilea Război Mondial de pe 9 mai, după ce liderul ucrainean a declarat că Kievul nu poate garanta „siguranţa” liderilor internaţionali care vor participa, potrivit News.ro.
„El ameninţă siguranţa fizică a veteranilor care vor participa la paradele şi sărbătorile din această zi sacră”, a scris pe Telegram purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Declaraţia sa (…) este, desigur, o ameninţare directă”.
Preşedintele ucrainean a declarat că Kievul nu va fi în măsură să garanteze „siguranţa” liderilor internaţionali care se vor afla la Moscova pe 9 mai pentru a marca 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste-
„Nu ştim ce va face Rusia la acea dată. Ar putea lua diverse măsuri, cum ar fi incendierea sau declanşarea de explozii, şi apoi să ne acuze”, a argumentat el.
Liderii a aproximativ douăzeci de ţări urmează să se alăture preşedintelui rus Vladimir Putin la 9 mai, inclusiv omologul său chinez Xi Jinping şi omologul său brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, precum şi cei ai aliaţilor tradiţionali ai Rusiei, precum Kazahstan, Belarus, Armenia, Cuba şi Venezuela.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.