Ultimul deținut din cei 5 evadați dintr-o pușcărie rusă, fiind suspectat de asasinarea unui cunoscut om de afaceri, supranumit „regele mezelurilor”, a fost reținut la Moscova, cu implicarea FSB-ului. Bărbatul evadase împreună cu alți patru deținuți, moldoveni, în această vară, fiind căutat în tot acest timp de către oamenii legii.
„Colaboratorii Direcției principale de urmărire penală a Ministerului de Interne al Federației Ruse, împreună cu ofițeri din securitate și cu sprijinul oferit de garda rusă, l-au reținut pe Alexandr Mavridi, care, pe 4 august, împreună cu alți 4 complici, a reușit să evadeze din penitenciarul Istra.
În urma acțiunilor operative de investigație, oamenii legii l-au depistat pe evadat pe o stradă din Moscova. Acesta a încercat să se opună reținerii.
Alți trei evadați au fost reținuți anterior, la fel în regiunea Moscovei, iar încă unul s-a predat benevol”, a declarat Irina Volk, reprezentanta MAI din Rusia.
Anterior, Ministerul de Interne rus a anunțat că oferă o recompensă de 1,5 milioane de ruble pentru identificarea lui Alexandr Mavridi.
Cel de-al 4-lea deținut, care a evadat dintr-o pușcărie din Federația Rusă, a fost prins pe 18 august de către organele de drept din Rusia, scrie presa din regiune. Acesta se ascundea într-o casă la curte, în regiunea Novgorod.
Patru zile mai devreme, doi dintre deținuții care au evadat dintr-o pușcărie din Federația Rusă au fost prinși de către organele de drept de la Moscova. Este vorba despre doi moldoveni, Denis Grozavu, în vârstă de 35 de ani și Ivan Țurcanu, în vârstă de 34.
Al treilea evadat, Nicolai Teterea, s-a predat benevol poliției „de teama că oricum va fi găsit și reținut”.
Cinci deținuți au evadat, pe 6 august, dintr-un penitenciar din suburbia Moscovei, printre aceștia se număra un infractor periculos, reținut pentru că ar fi tras din arbaletă într-un om de afaceri din Rusia, iar ceilalți patru erau moldoveni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.