Viceministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Andrei Rudenko, s-a întâlnit, marţi, cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, aflat într-o vizită la Moscova. Potrivit Infotag, cu referire la un comunicat de presă al Ministerului rus de Externe, în cadrul întrevederii, „s-a discutat despre situaţia din procesul de negociere în legătură cu anularea, la solicitarea Republicii Moldova, a şedinţei oficiale a Conferinţei permanente pe probleme politice în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană, programată pentru 2-3 noiembrie la Stockholm (formatul „5+2″)”.
„A fost confirmat faptul că nu există o alternativă la această platformă internaţională pentru găsirea unei soluţii viabile la problema transnistreană.
A fost subliniată necesitatea intensificării dialogului direct dintre Chişinău şi Tiraspol, precum şi a întâlnirilor grupurilor de experţi ca bază pentru procesul de negociere în formatul „5+2”.
A fost remarcată contraproductivitatea paşilor necoordonaţi care ar putea complica implementarea măsurilor de consolidare a încrederii între malurile Nistrului.
De asemenea, a fost subliniată importanţa ca părţile să-şi îndeplinească obligaţiile atât la nivel bilateral, cât şi la nivel internaţional”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului rus de Externe.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.