Cunoașterea limbii române îi poate ajuta pe tinerii din comunitățile minoritare etnice ale Republicii Moldova să se integreze mai ușor în viața socială și academică a țării. România este deschisă să susțină ferm inițiativele care contribuie la apropierea dintre comunități și la consolidarea relațiilor bilaterale.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unui eveniment desfășurat la Ministerul Educației și Cercetării, unde elevi și profesori din Găgăuzia și raionul Taraclia și-au împărtășit experiențele acumulate în cadrul taberei de vară de limbă română organizate la Iași, transmite IPN.
„Participarea voastră la această tabără de limbă română demonstrează că educația poate fi cel mai eficient instrument de apropiere, de construire a unor punți de prietenie între tineri și de formare a unei societăți incluzive”, a subliniat Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.
Pe lângă cursurile de gramatică și lectură, precum și sesiunile de lucru în echipă moderate de profesori de limba și literatura română, elevii moldoveni au vizitat muzee, biblioteci și alte obiective istorice din Iași și au avut schimburi de experiență cu studenți români.
„Suntem bucuroși să sprijinim tinerii aparținând minorităților etnice din Republica Moldova în dobândirea competențelor lingvistice necesare în limba română”, a declarat Marc-Emilian Morar, ministru-consilier al Ambasadei României la Chișinău.
Diplomatul român a menționat că această tabără reprezintă o investiție educațională importantă în viitorul acestor elevi și a reiterat susținerea plenară a României pentru astfel de inițiative.
Tabăra de limbă română este un proiect lansat în vara acestui an, destinat elevilor din instituțiile alolingve din Găgăuzia și raionul Taraclia. Cei 200 de elevi și 20 de profesori selectați au fost prezenți la Iași timp de aproape două săptămâni, în perioada 18-29 august. Pentru edițiile următoare, autoritățile anunță un program extins, care să cuprindă elevi din întreaga țară.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.