Un caz cutremurător a avut loc într-o clinică din Italia. O fetiță abia venită pe lume, a fost răpită din maternitate de un cuplu care își dorea cu orice preț un copil. Din fericire, după numai câteva ore și o mobilizare masivă a autorităților și comunității, micuța, pe nume Sofia, a fost găsită nevătămată și înapoiată părinților, transmite Rotalianul.
Cine sunt răpitorii și cum au fost prinși
Principalii suspecți, identificați ulterior ca fiind Rosa Vespa, în vârstă de 51 de ani, originară din Cosenza, și soțul ei, Acqua Moses, de 43 de ani, cetățean senegalez, au fost reținuți în locuința lor în aceeași seară. Imediat după ce s-a dat alarma, autoritățile italiene au blocat toate căile de acces în și din orașul Cosenza, în speranța de a recupera rapid bebelușul.
Planul răpirii și motivația din spatele lui
Potrivit sursei citate, cei doi soți au imitat timp de nouă luni, în fața prietenilor și rudelor, că așteaptă un copil. Femeia, care nu poate avea copii, s-a prefăcut că e însărcinată și a anunțat că va avea un băiețel, însă sarcina nu a fost reală.
Când polițiștii au intrat în casa cuplului, i-au găsit pe cei doi pregătiți să sărbătorească sosirea nou-născutului împreună cu niște rude și au îmbrăcat-o pe fetiță ca pe un băiat. Pe data de 8 ianuarie 2025, femeia anunțase pe rețele de socializare despre nașterea fiului ei.
Astfel, pentru a justifica lipsa nou-născutului în familie, aceasta le-ar fi spus tuturor că micuțul a rămas în clinică pentru că medicii au fost nevoiți să facă niște analize.
Se pare că, din dorința obsesivă de a avea un copil, au pus la cale un plan detaliat
Rosa Vespa s-a prezentat la clinică deghizată ca asistentă medicală și folosind o mască chirurgicală pentru a-și ascunde chipul. A intrat în salonul în care se afla micuța Sofia alături de mama ei, sub pretextul că trebuie să o ducă la un control medical.
Ulterior, împreună cu soțul său, a luat copilul și a ieșit din spital, încercând inițial să așeze fetița într-un cărucior. În cele din urmă, au plecat cu ea în brațe. Mai târziu, s-a aflat că au îmbrăcat-o pe micuță în haine de băiețel, deoarece se pregăteau să o prezinte ca „fiul” lor la o petrecere.
De asemenea, sursa citată transmite că camerele de supraveghere au surprins și un moment de tensiune între cei doi, după ce bărbatul și-a dat seama că soția lui luase de fapt o fetiță, nu un băiat.
Recuperarea micuței și reacția comunității
Încă de la primele ore după dispariție, un val de sprijin și solidaritate s-a format în jurul familiei. Părinții, rudele și localnicii s-au adunat în fața clinicii, sperând să audă vești bune despre fetiță. Când a sosit vestea că Sofia a fost găsită în viață și în siguranță, atmosfera s-a transformat într-una de ușurare și bucurie generală.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.