Comisia de Evaluare a Judecătorilor a adoptat un nou regulament de organizare și funcționare, în urma actualizărilor legislative referitoare la evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Noile reguli aduc schimbări importante în structura, funcționarea și responsabilitățile Comisiei, menite să asigure un proces de evaluare mai riguros și mai transparent.
Conform noii structuri, Comisia va funcționa cu nouă membri – patru din țară și cinci din afara țării – și va lucra prin trei complete de evaluare, față de două câte erau anterior. Deciziile vor putea fi luate doar în ședințe cu cel puțin cinci membri prezenți, din care minimum trei internaționali. În caz de voturi egale, va avea prioritate decizia sprijinită de cel puțin trei membri străini.
Regulamentul revizuit stabilește și termene clare pentru întocmirea rapoartelor motivate de evaluare: 30 de zile lucrătoare de la audiere, cu o posibilă prelungire de cel mult 15 zile, justificată și notificată în scris persoanei evaluate.
De asemenea, noul cadru reglementează mai strict modul în care sunt păstrate și utilizate datele acumulate în timpul evaluărilor. Informațiile vor fi păstrate pe întreaga durată de aplicare a legislației privind evaluarea externă, iar dacă o persoană intră în mai multe proceduri de evaluare, acestea vor fi derulate succesiv, în ordinea stabilită de regulament.
În cazul reevaluărilor, Comisia va lua în considerare doar acele documente sau solicitări suplimentare care abordează aspecte semnalate de CSM sau Curtea Supremă și care nu puteau fi prezentate anterior din motive obiective.
La încheierea mandatului său, Comisia va transmite toate datele privind activitatea sa către Consiliul Superior al Magistraturii. Distrugerea ulterioară a acestor informații se va face în mod controlat, sub supravegherea unei comisii special desemnate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.