Acasă Uncategorized Referendumul din Elveția: Străinii se vor putea angaja în țară

Referendumul din Elveția: Străinii se vor putea angaja în țară

0

Elveţienii au respins, în referendumul desfăşurat duminică, o propunere a extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi ţările membre ale Uniunii Europene.

Potrivit proiecţiilor postului de radio şi televiziune naţional elveţian, 63% dintre alegători s-au opus acestei propuneri.

Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană aflat în vigoare în fiecare an în Elveţia se mută, în medie, 75.000 de cetăţeni UE, ceea ce duce la suprapopulare şi la creşterea preţurilor locuinţelor.

Sondajele de opinie indicau că aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni erau de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava criza de lucrători calificaţi şi ar afecta negativ bunăstarea ţării.

Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile.

Tot duminică, elveţienii au votat în mare majoritate pentru introducerea unui concediu de paternitate de 14 zile. Institutul de studii sociologice gfs-Bern a indicat, la puţin peste o oră de la închiderea secţiilor de vot, că iniţiativa a fost susţinută de 61% dintre elveţieni.

Începând din 2005, legea elveţiană acordă mamelor active 14 săptămâni de concediu plătit, după naşterea unui copil. Taţilor cu loc de muncă li se acordă însă doar una sau două zile libere.

digi24.ro

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.