Acasă Politic Recean cere scuze publice de la Slusari, care l-a acuzat de întrevederi...

Recean cere scuze publice de la Slusari, care l-a acuzat de întrevederi cu decidenți de la Tiraspol

0

Prim-ministrul Dorin Recean i-a cerut scuze publice lui Alexandru Slusari și să-și retragă în 24 de ore afirmațiile făcute pe 23 ianuarie, la o emisiune televizată,. Potrivit lui Recean aceste afirmații sunt false, iar faptul că Slusari insistă să mintă arată că obiectivul lui este să denigreze imaginea prim-ministrului și a Guvernului.

„Dumnealui știe că minte – întrebarea este la indicațiile cui o face. Accentuez – nu m-am întâlnit niciodată în viață cu Gușan. De asemenea, nu am avut nicio întrevedere cu Krasnoselski după ce am fost numit prim-ministru”, menționează Dorin Recean.

Premierul de la Chișinău a precizat că a comunicat odată la telefon cu liderul de la Tiraspol, în perioada de criză.

Totodată, Dorin Recean a confirmat că, atunci când lucra la Președinție, în funcția de consilier în apărare și securitate, s-a întâlnit cu Vadim Krasnoselski, imediat după începutul invaziei ruse în Ucraina. Întâlnirile desfășurate în acea perioadă cu liderul de la Tiraspol și cu alte persoane din regiune au fost purtate exclusiv în prezența vicepremierului pentru reintegrare.

„Acuzațiile false promovate de Slusari sunt îndreptate nu atât împotriva mea, cât pentru a slăbi încrederea oamenilor în guvernare. De aceea, este esențial să și le retragă și să ceară scuze publice”, a declarat prim-ministrul.

În replică la apelul lui Dorin Recean, Alexandru Slusari a menționat că se vor clarifica în procesul de judecată.

„Oare crede cineva că amenințările lui Dorin Recean mă pot speria? Nu cred că omul măcar a văzut emisiunea în care am vorbit despre comunicarea lui cu liderii separatiștilor. Probabil a citit titluri de presă. Momentele respective le vom examina în judecată, dacă prim-ministrul consideră că i-a fost atinsă demnitatea”, a menționat Alexandr Slusari.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.