„Proiectul de modificare a legii cu privire la Procuratură trebuie promovat cât mai repede. Și nu doar promovat, ci și implementat. Pentru că fiecare zi în plus ne costă eliberări pe bandă rulantă ale criminalilor”, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, după ce a fost eliberat din arest Andrei Bahcivanji, reținut în urma perchezițiilor efectuate de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), pe 7 iulie, la sediul unui oficiu atribuit controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, în dosarul filării magistratei de la Curtea de Apel Chișinău Angela Bostan.
„Nu trebuie nicio responsabilizare, că noi ne descurcăm perfect! Cam asta au zis azi procurorii prezenți la dezbaterea pe modificarea legii cu privire la Procuratură. Între timp, citim în presă că procurorii PCCOCS l-au eliberat din arest pe unul din oamenii apropiați fugarului Veaceslav Platon, care ar fi stat în spatele filajului unei judecătoare de la Curtea de Apel Chișinău. A fost eliberat doar organizatorul, nu și ceilalți cinci executori. Ce să spun? Un singur lucru. Proiectul de modificare a legii cu privire la Procuratură trebuie promovat cât mai repede. Și nu doar promovat, ci și implementat. Pentru că fiecare zi în plus ne costă eliberări pe bandă rulantă ale criminalilor. Și cetățenii nu mai pot tolera așa ceva”, a spus Litvinenco într-o postare pe Facebook.
Bărbatul de 45 de ani care a fost reținut, pe 7 iulie, în urma perchezițiilor efectuate de SIS și procurorii din cadrul PCCOCS la sediul unui oficiu atribuit controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, în dosarul filării magistratei de la Curtea de Apel Chișinău Angela Bostan, a fost eliberat din arest miercuri, 18 august. Deschide.md scrie că este vorba despre Andrei Bahcivanji, un apropiat al lui Platon.
Informația privind eliberarea din arest a lui Bahcivanji a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Ion Crețu, avocatul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, care este și avocatul lui Bahcivanji.
Pe 7 iulie, curent, o persoană a fost reținută în urma perchezițiilor efectuate de ofițerii SIS și procurorii din cadrul PCCOCS la sediul unui oficiu atribuit omului de afaceri Veaceslav Platon, în dosarul filării magistratei de la Curtea de Apel Chișinău. Potrivit unor surse ZdG, la locul descinderilor a fost surprins și fostul polițist Vitalie Burlacu, condamnat anterior în dosarul „Coruperea deputaților”.
Potrivit unor surse ale ZdG, magistrata de la Curtea de Apel Chișinău, Angela Bostan, este judecătoarea despre care procurorii spun că i-a fost încălcat dreptul la viața privată și au inițiat un dosar penal.
Pe 17 iunie, cinci persoane au fost reținute într-un dosar penal care vizează inviolabilitatea vieții personale a unui judecător. Ofițerii PCCOCS au efectuat descinderi pe acest dosar, în cadrul cărora au fost ridicate suporturi electronice și înscrisuri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.