Acasă Politic Reacția lui Renato Usatîi la ancheta pornită de Moscova: După un asemenea...

Reacția lui Renato Usatîi la ancheta pornită de Moscova: După un asemenea dosar penal, câștig alegerile nu doar în R.Moldova, ci și în Rusia

0

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, susține că noul dosar penal în care Ministerul Afacerilor Interne rus îl acuză de organizarea unui grup criminal, care s-a ocupat cu „operaţiuni valutare ilegale”, este fabricat la insistenţa lui Igor Dodon, care ar fi discutat acest subiect „cu oameni foarte influenţi” din Rusia.

Usatîi spune că este o aberaţie că dânsul ar fi putut spăla circa 16 miliarde de dolari.

„În dosar este scris că eu împreună cu Plahotniuc și Plahon într-un loc neidentificat, la o oră necunoscută, cu persoane neidentificate, au creat o grupare criminală. (…) După un asemenea dosar penal, eu nu câștig doar alegerile prezidențiale în Republica Moldova, eu le câștig și pe cele din Federația Rusă”, a menționat politicianul în cadrul emisiunii Cotidianul LIVE.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi (vineri – n.r.) la Moscova m-a pus în clasamentul celor mai mari acuzații care au existat vreodată pe globul pământesc. Am fost acuzat că aș fi organizat spălarea a 500 de miliarde de ruble rusești. După cursul valutar din 2014, înseamnă că eu aș fi spălat 16 miliarde de dolari americani. Despre această acuzare se discută din vara anului 2019, de când am revenit în Republica Moldova. (…) La Moscova se coace ceva și eu vorbesc despre asta din vara 2019”, a mai declarat Usatîi.

Politicianul acuză că dosarul este fabricat la insistenţa lui Igor Dodon, care ar fi discutat acest subiect „cu oameni foarte influenţi” din Rusia.

„Din momentul în care m-am întors în Republica Moldova, în iunie 2019, când a plecat Plahotniuc, Dodon, având frică de mine, a organizat ca toate site-urile din Federația Rusă, toate canalele Telegram, să scrie că Usatîi s-a întors în Republica Moldova pentru a prelua laundromatul lui Plahotniuc și traficul de droguri și alte mizerii. Au pornit o campanie împotriva mea”, a mai spus acesta.

În cadrul emisiunii Usatîi a prezentat un extras din peste 50 de pagini în care reprezentanții Ministerul de Interne rus îi aduc acuzații. Politicianul susține că i-au fost atribuite acțiuni realizate cu anumite persoane pe care nu le cunoaște.

Potrivit Ministerului de Interne de la Moscova, gruparea criminală ar fi scos ilegal din Federaţia Rusă, în perioada anilor 2013-2014, peste 500 miliarde de ruble, prin intermediul băncii moldoveneşti „Moldindconbank”.

Anchetatorii ruşi spun că organizatori ai acestei scheme criminale sunt Vlad Plahotniuc şi Veaceslav Platon. Primul este dat în căutare internaţională de autorităţile de la Chişinău, iar cel de-al doilea este condamnat la ani grei de închisoare în dosarul fraudelor bancare şi îşi ispăşeşte pedeapsa în Republica Moldova.

sursa: deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.