Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că românii au fost privați de șansa de a vota candidatul preferat la președinție, comentând rezultatele primului tur al alegerilor, la solicitarea agenției ruse TASS, potrivit News.ro.
În urma votului, liderul primului tur a devenit candidatul de dreapta radicală George Simion, care, scrie agenţia TASS, este „coleg” cu politicianul Calin Georgescu, căruia i s-a interzis să candideze „din motive inventate”.
„Unul dintre favoriţii acestor alegeri a fost eliminat în mod absolut arbitrar din cursa electorală”, a reamintit purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. „În orice caz, alegătorii români au fost privaţi de dreptul de a vota pentru cine doresc – acest lucru se poate afirma fără echivoc”, a adăugat Peskov.
Răspunzând la întrebarea dacă se poate considera că Europa s-a săturat de candidaţii impuşi de „eurocraţie”, Peskov a declarat: „Nu noi trebuie să decidem acest lucru, ci românii”.
Alegerile prezidenţiale programate au fost întrerupte la sfârşitul anului 2024 de Curtea Constituţională a României, după ce în primul tur, din 24 noiembrie 2024, cel mai mare număr de voturi a obţinut candidatul naţionalist Călin Georgescu, suspectat de legături cu Rusia.
Potrivit TASS, „ancheta internă din România nu a confirmat aceste acuzaţii”. În ciuda faptului că această măsură fără precedent a provocat un scandal atât în România, cât şi în afara graniţelor ţării, guvernul a luat act de decizia CCR şi a programat alegeri prezidenţiale repetate, dar Georgescu a fost exclus din cursa electorală, explică TASS.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.