Interpol Moldova s-a autosesizat după ce poliţia din Cehia a dat în căutare doi agenţi ruşi, care ar deţine inclusiv un paşaport moldovenesc pe numele „Nicoale Popa”. Informaţia a fost confirmată de şeful Biroului din ţara noastră, Viorel Ţentiu, care a menţionat că este în aşteptarea unui răspuns oficial din partea omologilor de la Praga.
În acest weekend, poliţia din Cehia i-a dat în căutare pe doi presupuşi ofiţeri GRU, acuzaţi în Marea Britanie de tentativa de asasinare cu noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale în 2018.
Oamenii legii au publicat pozele lor cu menţiunea că ar deţine paşapoarte ruseşti pe numele „Ruslan Boşirov” şi „Alexandr Petrov”, unul moldovenesc pe numele „Nicolae Popa” şi altul emis în Tadjikistan. Cei doi s-au aflat în Cehia în perioada 11-16 octombrie 2014.
Autorităţile de la Praga îi bănuieşte în comiterea unor infracţiuni grave, fără să menţioneze exact încadrarea juridică.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.