Reprezentanții Guvernului au venit cu o reacție referitor la demisia consilierului din echipa premierului Recean, Alexandru Bădărău.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a transmis un mesaj prin care a explicat poziția echipei Executivului față această demisie.
„Premierul Dorin Recean a acceptat demisia lui Alexandru Bădărău, care a plecat din funcția de consultant, refuzând statutul de consilier oficial.
Din păcate, domnul Bădărău, care nu era prezent în această perioadă la muncă, nu avea cum să fie implicat în procesele guvernamentale curente.
Totodată, nici nu a solicitat participarea sau organizarea vreunei ședințe în domeniu, nu a venit cu inițiative și propuneri concrete. Mai mult decât atât, nu a îndeplinit nici sarcinile primite la prim-ministru în legătură cu îmbunătățirea mecanismului de sprijin pentru agricultori”, se menționează în mesajul reprezentanților Executivului de la Chișinău.
Ei mai scriu că înțeleg decizia de demisie a lui Alexandru Bădărău din funcția de consilier, subliniind că ultimul nu se implica în niciun fel în exercitarea acestei funcții.
„Schimbările spre bine se pot face doar prin implicare reală, nu declarații”, au declarat responsabilii de la Guvern.
Amintim, că astăzi Alexandru Bădărău, consilier pe domeniul Agriculturii în cadrul Cabinetului Prim-Ministrului Dorin Recean, și-a anunțat demisia, acuzând excluderea deliberată a sectorului agricol din procesele decizionale ale Guvernului. El acuza guvernarea de o „comunicare mimată” între guvernanți și sectorul agricol.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.