Grupul Trans-Oil (controlat de Vaja Jhashi) nu a reușit așa cum anunțase, să pună în funcțiune pe 15 martie 2022, cea mai modernă și ecologică fabrică de ulei din Republica Moldova. De vină este războiul din Ucraina.
Este deja a treia amânare a punerii în funcțiune a acestei fabrici construite în Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG), graţie unei investiții de peste 30 milioane de dolari, transmite SafeNews.md cu referire la Mold-street.com.
„Am început construcția fabricii într-un moment dificil. Startul construcției a coincis cu începutul pandemiei. Fabrica este însă gata de lansare şi aşteptăm sosirea specialiştilor din Germania care să coordoneze procesul”, explică Tatiana Babakova, directorul Danube Oil Company SRL, companie ce se ocupă de acest proiect.
Potrivit ei, de la sfârșitul lunii februarie, compania este în proces de negocieri pentru a continua punerea în funcțiune a fabricii și sosirea specialiștilor în Moldova.
„Aşteptăm săptămâna aceasta sosirea specialiștilor și continuarea lucrărilor de punere în funcţiune. După aceasta ne așteptăm să pornim fabrica în termen de 10 zile. În prezent, am acceptat deja materii prime pentru prelucrare la fabrica noastră şi s-a realizat și pornirea cazanelor pentru generarea de abur”, adaugă Tatiana Babakova.
De notat că aceasta va fi a treia fabrică a grupului, care va produce ulei de floarea soarelui în Moldova. Alte două sunt la Bălți (Floarea Soarelui) și Ceadîr Lunga (Trans Oil Refinery).
Capacitatea de procesare a noii fabrici va fi de peste 210.000 de tone pe an, iar cu darea ei în exploatare grupul Trans-Oil va putea procesa circa 600.000 de tone de semințe de floarea soarelui.
Pentru a nu admite impuncerea unei interdicţii la exportul de ulei, Trans-Oil și-a asumat angajamentul de a asigura totalmente necesitățile Republicii Moldova la capitolul ulei de floarea-soarelui, cel puțină până la următoarea roadă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.