Acasă Extern Răsturnare de situație în ancheta asasinării președintelui din Haiti. Parchetul cere inculparea...

Răsturnare de situație în ancheta asasinării președintelui din Haiti. Parchetul cere inculparea premierului Ariel Henry

0

Şeful Parchetului din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude, a cerut marţi inculparea premierului haitian Ariel Henry în cadrul investigaţiei privind asasinarea preşedintelui Jovenel Moise.

Procurorul spune, potrivit Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Point, că există dovezi privind conversaţii telefonice între Ariel Henry şi unul dintre principalii suspecţi în cazul asasinatului, relatează Mediafax.

Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat pe 7 iulie, în reşedinţa sa oficială, de un grup de comando format din mercenari. Cu doar câteva zile înainte, Moise îl desemnase premier pe Henry.

Într-o scrisoare adresată Tribunalului de primă instanţă din Port-au-Prince, Bed-Ford Claude afirmă că „există suficiente elemente compromiţătoare care formează convingerea asupra oportunităţii cercetării domnului Henry şi solicitării inculpării sale”. În plus, procurorul cere emiterea unui ordin prin care să fie interzisă plecarea premierului din Haiti, întrucât „există suspiciuni grave de implicare în asasinarea preşedintelui ţării”.

Procurorul Bed-Ford Claude l-a invitat deja pe premier să vină la interogatorii, acuzându-l că a vorbit la telefon, cu câteva ore înaintea asasinatului, cu unul dintre indivizii căutaţi activ în cadrul anchetei. Este vorba de Joseph Felix Badio, care, potrivit anchetatorilor, s-a aflat în apropierea reşedinţei prezidenţiale în noaptea asasinatului.

Henry a respins acuzaţiile.

„Manevrele de diversiune pentru a genera confuzie şi a împiedica justiţia să îşi facă treaba serios nu vor reuşi. Adevăraţii vinovaţi, autorii intelectuali şi cei care au comandat odiosul asasinat al preşedintelui Jovenel Moise vor fi găsiţi, vor fi deferiţi justiţiei şi vor fi pedepsiţi”, a spus el.

Până în momentul de faţă, autorităţile din Haiti au arestat 44 de persoane, inclusiv 18 cetăţeni columbieni şi doi americani de origine haitiană, în cadrul anchetei privind asasinarea lui Jovenel Moise. Asasinatul a avut loc în reşedinţa prezidenţială fără ca vreun membru al dispozitivului de securitate să fi fost rănit.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.