Alexandru Zmeu, avocatul medicului anestezist susține că Liubei Babuțchi nu i-a fost administrată anestezia generală, iar clienta sa activa în acel salon ca medic specialist, nu ca anesteziolog.
Declarația a fost făcută la judecătorie, acolo unde medicul Ecaterina Maniuc a fost adusă, după ce procurorii au cerut arest pe numele acesteia.
”Nu a fost administrată anestezie. Pentru astfel de tipuri de intervenție nu se aplică anestezie generală. Ea nu a fost adormită”, a declarat Alexandru Zmeu.
Liuba Babuțchi a decedat în data de 30 ianuarie, în timpul unei intervenții plastice la un salon de înfrumusețare. Proprietara salonului, care este și medic, a fugit din țară, iar medicul anestezist care ar fi administrat anestezia generală, a fost reținută.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.