Acasă Istorii din spatele culisei Radu Marian: ”Grâul transportat la Giurgiulești era din rezerva de stat”

Radu Marian: ”Grâul transportat la Giurgiulești era din rezerva de stat”

0

Din păcate, s-au confirmat temerile noastre. Așa cum s-a relatat la ședința CSS, grâul transportat la Giurgiulești este într-adevăr din rezerva de stat și este destinat exporturilor. Despre aceasta a anunțat deputatul PAS, Radu Marian, care spune că informația i-a fost confirmată de mai multe surse – instituții de drept, dar și reprezentanți ai companiei care prestează serviciile de păstrare a grâului din rezervele de stat.

„E adevărat că o parte din grâul din rezerva de stat (aprx. 16.800 tone) e pe punctul de a expira și trebuie vândut către utilizatori, pentru a fi valorificat și înlocuit cu grâu mai „nou”. În situația actuală, când prețul la grâu la nivel local crește, Agenția Rezerve Materiale, care administrează rezerva de stat, ar trebui să intervină și să vândă acest grâu expirat pe piața internă, la prețuri normale, celor care au mare nevoie – de ex. crescătorilor de animale afectați grav de secetă sau producătorilor locali de pâine. Vânzarea unei astfel de cantități de grâu ar duce la stabilizarea prețurilor la grâu și ar preveni scumpirile la produsele de panificație.
În schimb, Agenția de Rezerve Materiale a acționat total împotriva interesului public, vânzând acest grâu strategic unei firme care aparține monopolistului Vaja Jhashi, spre export. Au făcut acest lucru pentru un motiv cât se poate de cinic, pentru că holding-ul lui Jhashi a oferit un preț mai mare. În loc să protejeze populația de majorarea prețurilor, această instituție a decis… să facă bani. În rezultat, avem o situația ridicolă în care, deși există surplus de grâu de 125% pe piața locală, prețurile cresc. De ce? Pentru că statul nu este capabil să intervină pe piață atunci când are posibilitatea”, a spus Marian. 

Totodată, deputatul susține că Agenția de Rezerve Materiale este subordonată MAI, iar șeful acestei instituții este Gheorghe Tretiacov, un om pus în funcție de ministrul de interne, socialistul Pavel Voicu.

„Acest Tretiacov este o persoană controversată, un fost polițist care a fost vizat în spălătoria rusească și asociat al lui Gorbunțov. În plus, mai multe organizații internaționale au declarat că Tretiacov a colaborat ilegal cu regimul de la Tiraspol și a „atentat direct la independența și suveranitatea Republicii Moldova prin faptul că recunoaște existența unuia alt presupus staat pe teritoriul Republicii Moldova și a organelor acestuia, precum și prin faptul că a pus la dispoziția unor pseudo factori de decizie a entităților ilegale de la Tiraspol informații cu caracter personal”. E clar că nu putem să ne așteptăm de la un om cu astfel de profil să ia decizii în interesul oamenilor.
Iată cum acești „nacialnici” socialiști, în frunte cu ministrul Voicu, pun în pericol securitatea alimentară a statului, doar ca să facă niște bani în plus. Este josnic de tot. Mă voi alătura demersurilor existene și voi adresa organelor de drept solicitări de inestigare sub aspect penal faptele acestor oameni. Pentru că politic vor fi pedepsiți la următoarele alegeri – au coborât prea jos”, a comentat deputatul PAS.

În acest context, Radu Marian consideră că interzicerea temporară a exportului de grâu este o măsură neobișnuită, dar e nevoie de decizii dure atunci când șefii instituțiilor de stat sabotează oamenii, în loc să le apere interesele.

„Era clar încă din decembrie că Dodon și socialiștii vor să creeze haos în țară, punând toate problemele în cârca Maiei Sandu, chiar dacă tot ei controlează Guvernul și Parlamentul. Acest plan criminal este pus în acțiune doar pentru a se menține cât mai mult în funcții și a întârzia anticipatele. Dar ei încearcă să evite inevitabilul – și anume măturarea lor de la putere. În următoarele 2-3 luni, actele de sabotaj ale socialiștilor și ale lui Dodon vor continua. Dar trebuie să fim tari, să fim solidari și să fim pregătiți pentru a da lovitura istorică hoților la următoarele alegeri”, a conchis Marian. 

Președintele Maia Sandu a solicitat Guvernului marți, 30 martie, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), să impună restricții temporare privind exportul de grâu din rezervele de stat. 

Ulterior, convocați într-o ședință, Cabinetul de miniștri a interzis exportul de grâu cu poziția tarifară 1001, din rezerva de stat, până pe 12 aprilie inclusiv. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.