Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a participat la reuniunea miniștrilor de externe privind securitatea și conectivitatea interregională, organizată la Luxemburg, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene.
Evenimentul a avut loc la invitația Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Kaja Kallas, a comisarului european pentru extindere, Marta Kos, și a comisarului pentru parteneriate internaționale, Jozef Síkela.
Mihai Popșoi a intervenit în cadrul a două sesiuni tematice – una dedicată securității, cu participarea statelor din regiunea Mării Negre și a țărilor UE, și alta privind conectivitatea, la care au luat parte și statele din Asia Centrală.
Oficialii europeni au felicitat Republica Moldova pentru menținerea unui curs european ferm, subliniind sprijinul continuu al statelor membre pentru integrarea țării în UE.
„Cetățenii Republicii Moldova au spus clar și răspicat unde doresc să-și vadă viitorul și pe cel al copiilor lor. Nicio campanie de dezinformare sau atacuri cibernetice venite dinspre Kremlin nu au reușit să ne abată de la dorința legitimă de a face parte din Uniunea Europeană. Acum contăm pe sprijinul statelor membre pentru a avansa la următoarea etapă – deschiderea clusterelor de negocieri”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.
În marja reuniunii, șeful diplomației moldovene a avut o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din Uniunea Europeană și parteneri internaționali: ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu, ministra afacerilor externe a Letoniei, Baiba Braže, vicepremierul și ministrul de externe al Irlandei, Simon Harris, ministrul de externe al Spaniei, José Manuel Albares Bueno, ministrul de externe al Greciei, George Gerapetritis, ministrul de externe al Armeniei, Ararat Mirzoyan, și Gunther Krichbaum, ministru de Stat pentru Europa din cadrul Ministerului Federal de Externe al Germaniei.
Discuțiile au vizat evoluțiile recente din Republica Moldova, progresul în implementarea reformelor și prioritățile în procesul de aderare la UE.






! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.