Acasă Economic R. Moldova, în topul țărilor cu cele mai multe credite neperformante

R. Moldova, în topul țărilor cu cele mai multe credite neperformante

0

Deși în scădere cu 5,4% pe parcursul anului 2024, ponderea creditelor neperformante din sectorul financiar al Republicii Moldova rămâne la unul dintre cele mai înalte nivele din regiunea Europa Centrală, de Est și de Sud-Est (CESEE), arată o analiză a Vienna Initiative și BERD.

Astfel anul trecut volumele creditelor neperformante (NPL) din sistemul financiar al statelor din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est (CESEE) și-au continuat tendința descendentă, scăzând cu 4,4% față de anul precedent, ajungând la 26 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă una dintre cele mai semnificative reduceri anuale din ultimii ani, scrie mold-street.com.

Minim istoric de 1,9%

În plus, rata medie a creditelor neperformante în regiunea CESEE a scăzut la un minim istoric de 1,9% la sfârșitul anului 2024, coborând sub pragul de 2% pentru prima dată de la criza financiară globală.

Cu toate acestea, raportul avertizează că apar semne timpurii de deteriorare a calității activelor, determinate de șocuri specifice sectorului, slăbirea accesibilității debitorilor și riscurile de refinanțare.

„Deși regiunea a evitat până acum o deteriorare accentuată a calității creditelor, riscul acumulării de credite neperformante rămâne. Vigilența continuă, supravegherea proactivă și transparența sporită vor fi esențiale pentru a sprijini identificarea și soluționarea la timp a activelor aflate în dificultate”, notează autorii raportului.

Raportul subliniază faptul că presiunile persistente legate de costul vieții alimentează cererea de credite de consum pe termen scurt, ceea ce duce la o supraveghere sporită a accesibilității și a standardelor de acordare a creditelor.

Cota creditelor nepertormante din sistemul financiar al Moldovei

Datele din raport arată că rata creditelor nepertormante din sistemul financiar al Republicii Moldova constituia 4,2% (circa 0,2 miliarde de euro), dublu față de media pe regiune și este una dintre cele mai inalte dintre statele incluse în monitorizare.

Doar Ucraina (circa 30,3%), care este suspusă agresiunii militare ruse, Maroc (8%) și Muntenegru (4,7%) cota creditelor nepertormante era mai mare.

Pentru comparație, în România și Serbia cota este de 2,5%, în Kosovo – 1,8%, în Georgia – de 1,5%, iar în Armenia – de doar 1,1%

Monitorul dedicat creditelor neperformante al BERD este o publicație semestrială în cadrul Inițiativei NPL a Inițiativei de la Viena, care acoperă 17 țări CESEE și alte opt piețe din afara CESEE, inclusiv Republica Moldova.

Inițiativa de la Viena a fost înființată în 2009, în timpul crizei financiare globale, cu scopul de a proteja stabilitatea financiară a Europei emergente prin reunirea băncilor, guvernelor, autorităților de reglementare și instituțiilor financiare internaționale.

În iunie 2025 și Banca Națională a Moldovei a devenit membru la Inițiativa de la Viena (Vienna Initiative).

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.