În ultima săptămână, Republica Moldova s-a aflat pe locul șase în Europa la numărul de decese provocate de complicațiile COVID-19 raportat la un milion de locuitori. În același clasament, România este lider, arată datele Worldometers, transmite SafeNews.md cu referire la agora.md.
Lider în clasament, România a înregistrat o medie de 123 de morți la un milion de locuitori, urmată de Bulgaria (90), Lituania (77), Bosnia Herțegovina (60) și Muntenegru (59).
Republica Moldova a înregistrat o medie de 54 de morți la un milion de locuitori, situându-se pe locul șase. Aceasta este urmată de Ucraina și Macedonia de Nord, cu o rată de 49 de decese.
În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova s-au înregistrat 35 de decese asociate COVID-19. În total, 638 de persoane sunt internate în stare gravă, iar 31 de persoane sunt la respirație asistată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.