Acasă Politic Putin Team: Cum s-a prezentat Vasile Bolea la ședința Parlamentului

Putin Team: Cum s-a prezentat Vasile Bolea la ședința Parlamentului

0

Deputatul Vasile Bolea, care în 2023 a plecat din Partidul Socialiștilor (PSRM) și a aderat la Partidul „Renaștere” afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, și-a făcut apariția la ședința Parlamentului într-un tricou care a atras toate privirile.

După ce a fost de curând la un eveniment organizat în Federația Rusă, dar și la recepția oficială de la Ambasada Rusiei la Chișinău, organizată cu ocazia Zilei Rusiei, Bolea nu mai ascunde că face parte din „PUTIN TEAM” (n.r. – echipa lui Putin), scrie realitatea.md.

Amintim că, în mai 2023, Vasile Bolea a anunțat că pleacă de la PSRM, după o vizită în Israel, alături de Alexandr Suhodolski. 

Acolo, cei doi s-au întâlnit cu Ilan Șor, care se ascunde și în prezent de justiția moldovenească. Tot atunci, Bolea a spus că nu își va depune mandatul de parlamentar, deși a fost ales pe listele PSRM.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.