Acasă Extern Putin sugerează că Occidentul este implicat în atacul ucrainean asupra conductei petroliere...

Putin sugerează că Occidentul este implicat în atacul ucrainean asupra conductei petroliere CPC

0

Liderul rus Vladimir Putin a sugerat miercuri că un atac ucrainean cu drone asupra unei staţii de pompare din sudul Rusiei de pe conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC), care transportă petrol din Kazahstan inclusiv către ţări din Europa – printre care şi România -, ar fi putut fi coordonat cu aliaţii săi occidentali, relatează Reuters şi TASS.

Aflat în vizită la o fabrică de drone din Sankt Petersburg, Vladimir Putin a declarat că el crede că Ucraina nu ar fi putut organiza singură un astfel de atac şi i-au fost furnizate probabil informaţii de către aliaţii occidentali.

„Atacurile de acest tip sunt imposibile fără recunoaştere spaţială. Ucraina primeşte date de înaltă precizie cu privire la ţinte numai de la aliaţii săi occidentali”, a punctat Putin.

Un atac cu dronă a lovit luni o staţie de pompare pe oleoductul CPC din Rusia, reducând fluxurile din Kazahstan către pieţele mondiale, pompate de firme occidentale, inclusiv Chevron şi Exxon Mobil.

Putin a declarat că incidentul va afecta pieţele globale de energie, dar restabilirea rapidă a instalaţiei va fi o provocare.

„Lovitura asupra unei astfel de instalaţii ar avea un impact asupra pieţelor energetice mondiale. Acest lucru duce la preţuri ridicate şi constante ale energiei pe pieţele mondiale, ceea ce cu siguranţă nu îi interesează pe consumatorii de energie, cum ar fi companiile europene”, a menţionat Putin, ironic, citat de agenţia TASS.

El susţine că repararea staţiei de pompare nu se poate face rapid şi a profitat de ocazie ca să dea vina pe sancţiunile occidentale. „Este imposibil să se restabilească rapid această instalaţie din cauza faptului că acolo sunt prezente echipamente occidentale, iar echipamentele occidentale au fost deteriorate”, a arătat Putin, reamintind că sancţiunile occidentale interzic furnizarea de echipamente pentru petrol şi gaze. „Europenii au extins sancţiunile împotriva Rusiei, inclusiv, în special, posibilitatea de a ne furniza echipamente occidentale în domeniul producţiei de petrol şi gaze, ceea ce înseamnă că acum echipamentele nu vor fi furnizate deloc”, a menţionat Putin.

În plus, nu a existat nicio apărare antiaeriană rusă pentru CPC, deoarece este o instalaţie internaţională, iar Rusia primeşte doar „cinci copeici” pentru tranzitul CPC, tot petrolul aparţinând companiilor americane şi europene, a subliniat liderul de la Kremlin.

Atacul pare a fi „un fel de acţiune coordonată” cu Europa, a conchis Putin.  „Dar nu vreau să cred asta. Cred că este un accident”, a adăugat el.

Atacul asupra staţiei aparţinând Caspian Pipeline Consortium (CPC) a avut loc luni, în ajunul discuţiilor dintre oficialii americani şi ruşi privind încheierea războiului din Ucraina.

FLUXUL PRIN CPC A SCĂZUT CU 30-40 LA SUTĂ

Viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak a declarat marţi că fluxurile de petrol prin CPC au scăzut cu aproximativ 30-40% din cauza daunelor provocate, iar reparaţiile ar putea dura mai multe luni.

Printre acţionarii CPC se numără marile companii americane Chevron şi Exxon Mobil, precum şi statul rus, firma rusă Lukoil  şi compania de stat kazahă KazMunayGas.

La rândul său, Kazahstanul a declarat miercuri că va căuta să ia legătura cu Ucraina pentru a evita repetarea unor astfel de atacuri. „Vom comunica cu partea ucraineană”, a declarat prim-adjunctul ministrului de externe Akan Rahmetullin. „Cu siguranţă vor exista contacte aici sau la Kiev. Trebuie să rezolvăm aceste probleme într-un mod diplomatic pentru a evita acest lucru în viitor”, a spus oficialul kazah.

Oleoductul Caspic, care transportă mai mult de 1% din aprovizionarea zilnică la nivel mondial, se întinde pe 1.500 km şi transportă ţiţei din vastul câmp petrolifer Tenghiz din Kazahstan, de pe ţărmul nord-estic al Mării Caspice, precum şi de la producătorii ruşi.

Transneft, operatorul de stat al conductelor din Rusia, a declarat că Kazahstanul va trebui să reducă exporturile cu 30 %.

O reducere cu 30% a livrărilor CPC ar putea însemna până la 380 000 de barili pe zi, conform calculelor Reuters.

Pe lângă faptul că este principala rută pentru exporturile de petrol ale Kazahstanului, Kazahstanul se bazează pe conducta CPC pentru cea mai mare parte a propriilor livrări de ţiţei.

CPC a afirmat într-o declaraţie că oleoductul „continuă să funcţioneze” şi a pompat petrol către petrolierele care aşteptau la Marea Neagră, deşi la niveluri reduse, ocolind staţia avariată.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.