Acasă Extern Putin se oferă să medieze în negocieri nucleare între America lui Trump...

Putin se oferă să medieze în negocieri nucleare între America lui Trump şi Iran

0

Rusia a propus să medieze între Statele Unite şi Iran, fără să i se ceară acest lucru, dezvăluie o sursă care participă la negocieri Reuters.

Postul rus de televiziune Zvezda anunţa tot marţi, citându-l pe un purtător de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, că preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat să medieze între Teheran şi Washington în cadrul acestor negocieri cu privire la armamentul nuclear.

Preşedintele american Donald Trump anunţa la 24 februarie noi sanţciuni vizând sectorul petrolier iranian, anunţate oficial luni.

El a fost artizanul unei politici a ”presiunii maxime” asupra Iranului în primul său mandat (2017-2021), după ce a restabilit sancţiuni impuse Teheranului cu scopul de a slăbi economic Iranul şi de a-l izola pe scena internaţională, după ce a retras Statele Unite din Acordul de la Viena în dosarul nuclear iranian din 2015.

Locatarul Casei Albe, care operează o apropiere fără precedent de Rusia în contextul Războiului din Ucraina, se declară în prezent în favoarea unor negocieri cu Iranul în vederea încadrării programului nuclear iranian.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.