Acasă Extern Putin l-a numit pe Igor Chaika adjunct al Agenției federale pentru afacerile...

Putin l-a numit pe Igor Chaika adjunct al Agenției federale pentru afacerile CSI și ale diasporei ruse

0

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Igor Chaika, fiul fostului procuror general Iuri Chaika, în funcția de adjunct al șefului „Rossotrudnicestvo” (Agenția Federală pentru Afacerile Comunității Statelor Independente, Compatrioților care Locuiesc în Străinătate și Cooperare Umanitară Internațională). Decizia a fost publicată pe portalul oficial al actelor juridice din Rusia. „Rossotrudnicestv”o este instituția responsabilă de relațiile cu diaspora rusă și de cooperarea umanitară internațională, scrie RBC.

Igor Chaika este fiul mai mic al lui Iuri Chaika, care a fost procuror general al Rusiei între 2006 și 2020. În prezent, Iuri Chaika ocupă funcția de reprezentant plenipotențiar al președintelui în Districtul Federal Caucazian de Nord, fiind inclus pe listele de sancțiuni impuse de SUA, UE, Marea Britanie, Canada, Japonia și alte state.

Noul adjunct al „Rossotrudnicestvo” este cunoscut și pentru afacerile sale din sectorul gestionării deșeurilor. Până în 2022, a fost proprietarul companiei „Hartia”, pe care a transferat-o în administrare fiduciară după ce a fost sancționat de SUA. Ulterior, în primăvara anului 2023, și Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva sa.

Familia Chaika are legături strânse cu lideri de rang înalt din Rusia. Fratele mai mare al lui Igor, Artiom Chaika, este consilier al liderului cecen Ramzan Kadîrov, iar tatăl său continuă să joace un rol influent în politica regională.

Această numire subliniază tendința Kremlinului de a plasa în funcții-cheie persoane din cercul apropiaților președintelui, menținând astfel controlul asupra structurilor de influență externe ale Rusiei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.