Preşedintele rus Vladimir Putin i-a oferit preşedintelui american Donald Trump un „cadou absolut personal”, pe care l-a prezentat săptămâna trecută emisarului special al preşedintelui Statelor Unite, Steve Witkoff.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a dezvăluit natura cadoului, dar presa americană a raportat că Witkoff a spus că este un portret al preşedintelui Donald Trump pictat de un artist rus proeminent.
Deoarece este vorba de un cadou de natură personală, Peskov a spus că nu vor exista alte informaţii oficiale, cu excepţia cazului în care preşedintele rus Vladimir Putin ar decide să le furnizeze el însuşi.
Liderul de la Kremlin şi-a exprimat admiraţia în trecut pentru Donald Trump, în special după tentativa de asasinat din iulie 2024, când un glonţ i-a atins urechea miliardarului republican în timpul unui miting electoral.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai declarat că există dorinţă şi disponibilitate atât din partea Rusiei, cât şi a Statelor Unite de a face progrese pe calea către o soluţionare paşnică a războiului din Ucraina. Este vorba de o serie întreagă de aspecte asupra cărora sunt în curs de desfăşurare discuţii între reprezentanţi ruşi şi americani la Riad, a spus Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că discuţiile se concentrează pe siguranţa transportului maritim pe Marea Neagră, în special în ceea ce priveşte exporturile de cereale ucrainene.
Rusia a anulat un acord anterior referitor la transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră pe motiv că interesele sale au fost încălcate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.