Vladimir Putin a semnat un nou decret prin care ordonă recrutarea a 160.000 de tineri în armata rusă. Campania de încorporare începe în aprilie și durează până în iunie. Sunt vizați bărbații cu vârste între 18 și 30 de ani.
Este cea mai mare campanie de recrutare din ultimii 14 ani. Ultima oară când Rusia a chemat în armată atât de mulți tineri a fost în 2011, când au fost înrolați peste 200.000 de oameni. Rusia organizează două astfel de campanii în fiecare an – una primăvara și una toamna. Serviciul militar este obligatoriu și durează un an, potrivit Kyiv Independent.
În 2024, în primăvară au fost recrutați 150.000 de tineri, iar în toamnă – 133.000. Numărul este stabilit prin decret prezidențial, semnat de Putin. Autoritățile ruse au modificat recent și regulile, astfel încât tinerii să poată fi recrutați mai ușor. Chiar și cei care în trecut au reușit să evite armata pot fi acum chemați.
Oficial, cei recrutați prin aceste campanii nu ajung în zone de război. În realitate, Kremlinul a găsit alte metode pentru a trimite oameni pe front în Ucraina: a oferit bani, a promis grațieri și a recrutat civili sau chiar prizonieri.
După mobilizarea din septembrie 2022, când peste 260.000 de ruși au fugit din țară ca să nu ajungă pe front, Putin a evitat să mai repete un astfel de scenariu. În schimb, a ales variante mai puțin vizibile, cum este această campanie record de recrutare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.