O nouă carte dedicată președintelui rus susține că Vladimir Putin a îndeplinit două promisiuni făcute tatălui său, aflat pe patul de moarte, în vara anului 1999. Informațiile apar în volumul „Țarul în persoană: Cum ne-a înșelat Vladimir Putin pe toți”, semnat de jurnaliștii români Roman Badanin și Mihail Rubin și citat de publicația germană Bild.
Potrivit surselor apropiate liderului de la Kremlin, Vladimir Putin senior, care a murit în august 1999 la vârsta de 88 de ani, ar fi dorit două lucruri: ca Peninsula Crimeea să revină Rusiei și ca vechiul imn al Uniunii Sovietice să fie restaurat, scrie adevarul.ro.
Legătura personală cu Crimeea
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl președintelui rus, atunci muncitor de fabrică, a fost înrolat în Flota Mării Negre și a servit câteva luni pe un submarin la Sevastopol. În anii următori, Vladimir Putin a evocat această legătură, amintind public fotografia tatălui său în uniformă de marinar. La prima aniversare a anexării Crimeei, în 2015, Putin a făcut referire la Sevastopol ca la un loc „legat de istoria familiei sale”.
Revenirea la imnul sovietic
A doua dorință a tatălui său, potrivit autorilor, a fost revenirea la melodia vechiului imn sovietic, abandonat după prăbușirea URSS. La începutul mandatului său, în decembrie 2000, Putin a reinstaurat oficial imnul Federației Ruse pe linia melodică a celui sovietic, decizie care a stârnit atunci nemulțumirea predecesorului său, Boris Elțîn.
Cartea oferă și alte episoade mai puțin cunoscute despre viața personală a liderului rus și a familiei sale. Printre acestea, povestea tensionată a relației dintre părinții săi, dar și relatări privind infidelitățile lui Putin, inclusiv legături cu femei mult mai tinere.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.