Paris Saint-Germain a cucerit în stil grandios trofeul Ligii Campionilor, după o victorie categorică, scor 5-0, în fața formației Internazionale Milano, în finala disputată la München.
Succesul răsunător reprezintă cea mai clară victorie din istoria finalelor competiției și marchează o premieră pentru fotbalul francez: PSG reușește tripla — campionat, cupă și Liga Campionilor — într-un singur sezon.
Formația antrenată de Luis Enrique a început ofensiva devreme. Achraf Hakimi a deschis scorul în minutul 12, după o pasă a tânărului Desire Doué. Acesta avea să dubleze avantajul în minutul 20, continuând recitalul ofensiv al parizienilor.
Repriza secundă a confirmat supremația absolută a PSG. Desire Doué a reușit dubla în minutul 63, urmat de georgianul Khvicha Kvaratskhelia în minutul 73. Scorul final a fost stabilit de Senny Mayulu în minutul 87, pecetluind una dintre cele mai dominante prestații din istoria competiției.
Finala a fost arbitrată de o brigadă din România, condusă la centru de Istvan Kovacs, care a gestionat impecabil meciul de pe Allianz Arena.
Prin această victorie istorică, PSG intră în galeria selectă a cluburilor care au reușit tripla și își consolidează statutul de forță majoră în fotbalul european.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.